Emoţii astenice

Am. Pentru că săptămâna asta o presimt ca fiind una lungă şi grea, cu premise dubitabile. Mult aşteptatul proiect "Seara Seniorilor" şi 21 de ani, excursie la munte şi some alchool. Şi bunicii extra prize, cado.

Lucrurile parcă se furişează pe lângă mine într-un mod care mă supără pentru că lipsesc din propria mea viaţă. E un timp care pare că nu e al meu şi pe care nu îl pot opri să îl întreb dacă nu cumva a greşit adresa. Inerţia mă târâie prin toate aspectele şi momentele mele.

O uşă pe care o închizi în urma ta nu te face să crezi că în spatele tău ai lăsat o cameră plină şi luminoasă, ci poate o tornadă care are în vârtejul ei hârtii, cuvinte, un stilou rămas fără cerneală consumată sau pur şi simplu uscată de vreme, nişte poze şi vreo câteva amintiri, poate vreo două păpuşi şi o carte de poveşti. Uneori nu te poţi hotârî dacă te ascunzi de cuvinte sau în spatele lor. They just don't come easy sometime. Sau vin prea multe uneori şi le opeşti la graniţă, le vămuieşti, le micşorezi volumul şi le dai apoi drumul, aşa ciungi şi vulnerabile.

Contrabandă cu cuvinte.

În răstimpul dintre respiraţii

De cât timp ai nevoie pentru a lua o decizie importantă care să te deraieze de la ieri şi să te ducă către mâine? O idee vine spontan. Cred că acest răstimp e necesar şi suficient cât să îţi schimbe direcţia. Atât îţi trebuie cât să ucizi cârtiţa lui Chirilă.

Am expirat şi cea de-a doua inspiraţie, semn că pauza dintre cele doua respiraţii s-a epuizat.

Martie.

Nu m-ar supăra sa fie martie şase luni pe an, două din ele iulie, două septembrie, una decembrie şi una.. una o las cu zile nărăvaşe şi imprevizibile, una cu nămeţi, următoarea cu soare fierbinte care să topească aşa în mod nesimţit tot ce era zăpadă cu o zi înainte.