Hold it! Hold it!

Momentul asta in care nu'mi pasa ca sunt atatea lucruri nelalocul lor, ca ar trebui sa fiu facand cu totul altceva, ca nu mai sunt bantuita, ca sunt libera, cu mintea goala de orice gand, de orice lupta interioara, aerodinamica si cu speranta marii pentru saptamana viitoare parca mai on ca niciodata, de durerea asta infernala de cap si de lipsa de orice care sa ma anime undeva deep down in mine, dar pe care il contrazic si'l inabus cu o disperare care atarna de un fir de gand minuscul care prin ruperea lui m'ar arunca fix dincolo.

Aud ceasul ticaind si asta e tot ce lipseste. Sa'l pot opri.

http://www.youtube.com/watch?v=Ek3l8joNDZg&feature=related

Fericirea - un pitic ce danseaza

Stare de briza. Fericirea e ca o boare, o chimiosenie inauntrul creierului care abunda centrii nervosi, biologic gandind. Ce o genereaza e atat de diferit pentru fiecare individ, incat uneori ai senzatia ca fericirea poate fi totul sau nimic. Fascinatia naturii este maniera in care este cautata, instinctual, departe de a fi ceva rational, nu de alta, dar atunci nu ne-am confruta cu conflincte stringente intre spatiul unde se gaseste fericirea si implicatiile obtinerii ei.
Oamenii cauta uneori fericirea unde nu este, printr-un magnetism inexplicabil, poate tocmai din prisma atractiei catre imposibil, care e detasat cel mai incitant aspect. Cu cat e ceva mai greu de obtinut, mai imposibil de atins, cu atat dorinta creste gradat pana la paroxism, pentru ca esti incapabil sa fii constient de unele lucruri. Fericirea presupune liniste, dar linistea nu intretine fericirea, ba chiar o plafoneaza intr-un punct. Ciudat. Nimic nu poate fi viciu mai ascutit si daunator decat sa incerci generalizari si sa atribui definitii unor lucruri atat de abstracte pe care nu poti pune degetul si care sunt clare variabile.
There's always a battle between what we know and what we feel..

Eu am fugit de el, iar el a venit dupa mine.

Timpul este cel mai mare tricker al tuturor.. timpurilor. Treaba cu el este atat de complexa incat ai vrea sa'l rogi politicos sa stea locului un pic pana il deslusesti, iar apoi sa ii dai drumul la vale. E imposibil. Se dilata si se comprima, instaleaza si matura lucruri in tine fara niciun fel de retinere. Devii instabil in fata incapacitatii de a'l controla in vreun fel. Si culmea e ca uneori parca nici nu exista. Ceea ce ai uneori senzatia ca matura timpul, de fapt nu expediaza din viata ta, ci il pune in stand by, pentru ca apoi sa o ia din loc din exact acelasi punct, sa te fi tarat parca prin aspecte atat de noi, pentru ca apoi sa'ti spulbere iluzia, demonstrandu'ti ca esti de fapt acelasi, osciland intre aceleasi coordonate si ca desi te'a lipsit cu desavarsire de lucruri precise, la un moment dat le aduce din nou, ca o noua amagire. Povestea e aceeasi. Si nu'i a ta. E a orisicui.

"Timpul este prea lent pentru cei care asteapta, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plang, prea scurt pentru cei care sarbatoresc. Viata poate fi inteleasa doar privind in urma, dar poate fi traita doar privind inainte."

"Am făcut un pact de coexistenţă paşnică cu timpul: nici el nu mă urmăreşte, nici eu nu fug de el. Într-o zi ne vom întâlni." - Mario Lago -

Si daca incalci pactul?