Ceața din noi mustind a orgolii putrede ne îmbâcsește respirația și ne împiedică să vedem la o aruncătură de băț evidentul din noi. Ne împăienjenește vederea, uităm cine suntem și încotro ne îndreptăm. Uneori ne alterează istoria și ne apasă pe cuget. Devenim refractarii propriilor gânduri și lucrăm împotriva noastră. Iar cine se înalță pe sine întemeindu-și supremația pe orgoliile aplicate cu succes „la timpul lor, că știm noi”, își pansează doar inconștient rănile pe care acestea de fapt i le-au provocat prin stâlcirea sentimentului pur, nefiltrat de rațiune.
Voci mă vor trage de mânecă și-mi vor spune că e bun și orgoliul, dacă e dozat corespunzător. O să le sugerez să încerce Demnitatea. Ea le știe pe toate. Ne stabilește limitele, ne face cine suntem și are grijă întotdeauna ca bombeul condurului nostru să rămână nealterat, nestâlcit de orgolioșii autentici întotdeauna la vânătoare de situații din care să iasă tot mai „periați”. Și cel mai important e că demnitatea e incapabilă să ne amărască sufletele târându-ne în lupte perpetue date în războaiele duse cu noi și cu alții.
Cine n-a încercat demnitatea, ar putea să o facă. E până la urmă o experință de viață. Iar ca mod de obținere se iau câteva principii solide, se adaugă un set de valori, se stoarce puțină răbdare peste care se presară un praf de conștiință de sine. Se lasă la incubat o vreme până devine parte integrantă din noi și se servește la rece sau la cald, în funcție de datele problemei. N-am auzit încă să i se fi aplecat cuiva până acum din cauza câtorva principii și valori digerate cu grijă.
Dincolo de orgolii suntem noi, mai frumoși, mai simpli și mai buni, mai înțelegători, mai liniștiți. Dar mai ales dincolo de ele suntem mai puternici după ce ne vom fi învins în luptele seculare de reprimare a propriilor nevoi și sentimente, mai ușori după ce am decartat apăsarea inconfortabilă a orgoliului.
E greu. Nimeni nu a zis că nu e. Până la urmă e poate general agreat că ce e bun e și dificil. De atins, de obținut, de păstrat. Că-i bun și nimănui nu cred să-i fi prisosit vreodată. Uneori reușim, alteori nu. Uneori vom fi încercat, alteori nici măcar atât.
