M-am rătăcit de atâtea ori prin buzunare găurite, m-am pierdut în căptuşeli de haină şi am uitat nu drumul spre casă, ci unde e acasă. Am căzut de atâtea ori din ghiozdane lăsate neglijent cu fermoarele deschise şi am fost uitată de atâtea ori într-un colţ de imaginaţie, cu lumina stinsă bâjbâind fără speranţa zorilor. Am pus amprenta pe-o fărâmă de gând şi am tranzitat un vis uitat de dimineaţă. Am rătăcit, am pierdut, au căzut, au tranzitat şi am uitat la rându-mi.
Ne mutăm dintr-un decor în altul cu rapiditatea cu care actorii trec de la un act la altul pe scenă. Ne ciocnim unii de alţii cu brutalitate de măcelari presaţi de timp, ne cotropim între noi cu delicateţea războinicilor primitivi şi ne pârjolim sufletele pentru nimic. Ne invadăm avizi şi ne lăsăm pradă ocupaţiilor străine vorbind limbi necunoscute nouă, care vin şi pleacă din vieţile noastre nevămuiţi şi neobosiţi. Apărem şi dispărem în peisaje întrepătrunse, luând cu noi ofrande de război, sau împuţinându-ne când lăsăm în urmă părţi din noi. Uneori triumfăm pe teritorii străine, sau alteori triumfă alţii pe teritoriile noastre.
Avem misiuni unii în vieţile celorlalţi, ne îmbogăţim sau ne sărăcim periodic trecând unii prin alţii. Ne oferim mandate şi anulăm candidaturi defectuoase. Ne expulzăm unii din vieţile altora, dispărem şi apărem, venim de nicăieri, poposim pe ici şi pe colo, împovărând sau împovorându-ne, forţaţi să stăm sau plătind chirii covârşitoare. Ne rătăcim pe drumuri lăturalnice şi uităm de noi îndelung în intersecţii nesemnalizate, secătuiţi de oboseală, lipsiţi de inspiraţie şi însetaţi de un rost al nostru.
Cu trac îndrăznim să visăm la tratate de pace cu noi înşine şi cu alţii. Ne fericim unii pe alţii în clipe absolute şi apoi ne rupem în bucăţi partajându-ne emoţiile. Ne terfelim unii pe alţii lăsându-ne urme adânci de bocanci pe cantul sufletului şi ne mutăm uneori desculţi în dimensiunea altcuiva, pustiiţi sau după ce vom fi pustiit. Ne agăţăm de stindarde şifonate jelind în bernă după înălţare şi vânt prielnic, vandalizăm steaguri la rândul nostru şi încălcăm graniţele altora.
Uităm poate mult prea uşor uneori că vieţile noastre nu-s spaţii Schengen, ci redute cu pretenţie, apte să ne ţină la adăpost de neobosiţii călători, pârjol şi dor. Mai sperăm totuşi, cu mâinile goale şi în surdină, la cruciade căştigate şi pace între teritorii.
