Sunt fericita.

Simt cum toate particulele din corp imi jubileaza. Uneori ma gandeam la asta si parca nu indrazneam sa sper. Barbosu' works in misterious ways fara doar si poate. Cine a zis'o, a zis'o bine. Sunt absolut epuizata pentru ca simt ca ultima luna a fost mai mult decat puteam duce in conditii optime. Din patru popice, am daramat trei si, in mod paradoxal, acel popic ramas rebel in picioare nu isi avea in niciun caz realizare prin insasi caderea celui de-al patrulea popic, deasupra tuturor si care astazi s-a lasat doborat. Uitasem cum e sa fii atat de fericit incat sa simti ca in parte nu realizezi concret ceea ce ti se intampla, dar ca plutesti undeva la 20 de cm de pamant. Asta doar pentru ca mi-am dorit atat de mult asta. Chiar cred ca e imposibil sa iti doresti ceva cu toata puterea si totusi sa nu se intample. Poate doar ca toate se intampla la timpul lor si fiecare are un scop aferent.

Am primit bursa. In toamna plec in Germania.

O stare de spirit

E aproape 4 dimineaţa, ceea ce mă sperie profund, m-am întors din "oraşul" despre care spuneam, mănânc ciocolată şi scriu. E un sentiment de gol inexplicabil, poate pentru că e atât de pimăvară şi asta îmi creează o stare specifică.

O să încerc să dorm.

Între lumi e curent.

Cam aşa e. Între lumi nu poate fi decât curent, ca atunci când laşi simultan deschise, o uşă şi un geam.

Da, din fericire, săptămâna aia a fost super, Seara Seniorilor a fost successful, iar de ziua mea am fost fericită şi am avut tort pe faţă şi şampanie în pahar. Timpul s-a tupilat din nou de atunci parcă pe nesimţite, e ca un miraj al lucrurilor, totul happening so fast, e o perioadă acidă, maree, flux, reflux, u know..

Scriu într-o manieră foarte bizară, sâmbătă seara, ora 22:12, de la calculatorul Anei, în timp ce ea se schimbă ca să ieşim în oraş. A fost impuls, running mainly on instinct cannot be that wrong, în cea mai mare parte a timpului, nu?

Revenind la curent, pentru că mereu, cred că dintr-un defect năucitor, anume acela al obsesiei pentru excesul de detalii, introducerile mele sunt disproporţionat mult prea mari. Cred că acea dinamică a schimbării mă năuceşte prin mutaţiile pe care le presupune de unde şi concluzia că între lumi nu poate fi decât curent, sau poate că pur şi simplu m-am dezobişnuit să mă mai las purtată de val cum obişnuiam şi mă hazardez în îtrebări şi răspunsuri pe care nici măcar nu ar trebui să le caut. Lucrurile doar se întâmplă.

Încă mă întreb dacă poţi la nesfârşit trăi între lumi...

Printre Lume

nu poate fi decât de rău.