Mi a placut poza tare mult. Oarecum m a inspirat sa scriu despre un concept pe care l am mai considerat si alta data pentru mine. Fiecare in spatele unui perete comun, mergand pe strazi paralele, intalnind aceeasi oameni in decursul aceleiasi zile, in metrouri diferite care se intersecteaza in statii si desi cu usi deschise, prea multe ganduri si prea multi oameni intre ca sa se poata zari. Sa le shtii povestea, sa ii privesti de sus facand aceleasi activitati in acelasi timp fara ca macar sa aiba idee ca miscarile circulare de rotatie ale periutzei de dintzi sunt comune, ca ambii s au oprit in fata tarabei cu ziare cu acelasi gand, ca merg grabiti pe strada dupa ce si au cumparat o cafea, ca zambesc in acelasi timp sau ca stau inainte de culcare cu ochii atintiti intr un punct fix, iar gandurile li se intalnesc la mijlocul distantei. Si totusi sa nu se intalneasca niciodata.
Chestia asta am derulat o in minte la un moment dat, in urma cu ceva timp, impirata de ceva povestit de tata. Anume ca citise la un moment dat despre doi tineri care calatoreau cu trenul in compartimente alturate, ocupand locuri pozitionate spate in spate, aceleasi interese, aceleasi valori, citind aceeasi carte. Nu s au intalnit nicioata.
Si treaba e ca niciodata nu stii. Cat stii e intotdeauna prea putin pentru cat ai avea nevoie sa stii what's on the other side of the wall.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu