Ce n'am spus niciodată.

Multicele lucruri. Şi poate că sunt şi mai multicele pe care poate oricum nu o să le spun vreodată. Dar ce n am spus sigur şi trebuia, e povestea mea în Konstanz. Pardon relaţia mea cu Germanica şi implicit cu Konstanz. Ce i perfect drept e că n aş şti exact ce să spun. E totul în mine. Dar aici e mai mult sau mai puţin acasă. Şi e bine. Teoretic relaţia noastră ar fi trebuit abrupt să se încheie acum, ieri, azi, mâine.. zilele astea. Mă hazardez în a spune că e detaşat singurul lucru cu adevărat remarcabil care mi s a întâmplat. N aş şti să zic exact de ce mi a trebuit un semestru ca să ajung să scriu despre asta, sau poate pur şi simplu nici acum nu sunt chiar capabilă să scriu ceva valoros "darüber". Nu ştiu când a zburat timpul, dar cert e că e un timp pe care nu l mai am aşa cum aş vrea.
Ce poate trece detaşat ca un keyword sunt:
WG9, Bibliothek, Münsterplatz, busul de şi 39, Kaufland, 6. Stockwerk, Europahaus, Ostbühl, mensa, pasta, rom ceh, Dance Palace, Spirit of the Ocean, Schottenplatz, Captain Selection. Dacă o să alegi unul singur, aş putea scrie minim jumătate de pagină despre el şi implicaţiile lui pentru mine.

Beggar's Prayer

"..and an old beggar's prayer on the tip of my tongue"



It's all about music. The music you play. The music you're played.

Pereacă'te despereche..

Ultimele două dăţi când am spălat hainele am desperecheat câte'o pereche de şosete. Şi aşa, de fiecare dată la bilanţul after spălare, când culegeam rufele de pe Ständer si împerecheam sosetele, aveam una curata şi una murdară..

De fiecare dată întrebarea era aceeaşi.. Cum vor convieţui acum şosetele mele. Separat? Una curată în sacul cu celelalte şosete curate, iar cealalta în coşul cu rufe murdare până şi ea va prinde noua rundă de spălare, care oricum nu va fi curând pentru ca nu excelez în întesirea actelor de gen? Sau: cea curată în coşul cu haine murdare alături de cealalată, ca ele să nu fie despărţite, sau invers, cea murdară în sacul cu şosete curate..?

Niciuna dintre variante nu e bună. Dacă stau separate, or să se rataceasca una de cealaltă, dacă domină cea curată atunci şoseta murdară va sta cu cele curate şi e ca şi cum le afectează şi pe ele, iar dacă e invers, e păcat de cea curată să'şi piardă prospeţimea alături de cele deja terfelite.

There's always a good and a bad one. There's always a fight between them. And there's always one supposed to be stronger dominating the other, trăgând'o după sine şi pe cealaltă, terfelind'o sau improspătând'o. Sau rămân despărţite pentru că niciuna nu e capabilă să cedeze.
Şi deşi "binili invinge, măi, toată lumea o ştie, toate femeili din lume ştie că binili învinge", you don't know, you simply don't know..

Până atunci stau împreună, una lângâ alta la vedere, unde oricum nu e locul lor, asteptându'mă pe mine să iau decizia cea bună. Iar eu cochetez desigur cu ideea de a o împrospăta şi pe cea uitată.. că aşa'i frumos, aşa e bine, ca binili să învingă, ca desperechea să se perece.. :)

Lehrinstitut, Grammatik B2, ultimul curs..

Cu Motivaţia.

Motivaţia se duce sigur mereu acolo unde nu mă duc şi eu. Păcat. Împreună cred că am fi făcut pereche frumoasă. Ea mare, maiestoasă, hotărâtă şi serioasă. Eu, mică, zbanghie şi leneşă. M-ar fi modelat frumos, iar eu aş fi fost plastilină în mâinile ei. Aşa nu sunt decât plastilină în mâinile mele. Şi am ales sau mi s-au dat nişte mâini cam păcătoase şi nu neaparat a se înţelege în sensul biblic. Sunt doar nişte mâini mici care dacă nu atârnă leneşe pe lângă corp de parcă nu-mi aparţin, gesticulează alert şi obositor tăind aerul cu mişcări ample.

Motivaţia şi determinarea mea cred că s-au pierdut, sau mai precis le-am pierdut pe drum, mi-au căzut din buzunar pentru că era găurit şi am amânat mereu să-l cos. Păcat. Twice.

Sau varianta no. 2: le-am consumat pe prostii. Alte resurse neregenerabile care caută investire precaută la bursa personală de valori inestimabile.

Da, ar fi fost frumos şi nu rău deloc.

Păcat. Third.

În miez de noapte - în răstimpul unei melodii

Se pot întâmpla multe. Dai play, te aşezi mai bine ca să asculţi, dar sună la uşă. E ora 1:07 AM. Şi arunci prima hanţă care-ţi pică în mână şi te duci să deschizi cu inima un pic strânsă.

O faţă cunoscută face să elimine o parte din temeri, dar le înlocuieşte cu altele şi simţi subit că totuşi nu-i a bună. Ştii cum îţi fulgeră mintea flashuri uneori.. Eh aşa am avut eu impulsul să trag draperia la loc şi să fug înapoi în pat. Prea târziu.

Totul s-a petrecut în maxim 80 de secunde numărabile. Schimbul de replici a fost scurt şi a conţinut idei ca: " Am venit cu bicicleta în timp record"; "Permite'mi să te deranjez puţin" şi " Am avut azi o discuţie cu mama despre viaţă u.s.w." După care ..... : finalizat cu "Îmi pare rău (cred), eu trebuie să plec". Val vârtej stânga'mprejur, iar eu rămasă fără cuvinte, fără niciun gând în mijlocul bucătăriei, în pijama şi cu uşa deschisă în întuneric, iarna la ora 1:08 AM.

M'am întors în cameră unde s'au auzit ultimele acorduri din melodie, după care linişte deplină şi apăsătoare.

Nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu

(un alt răstimp de melodie - First Rendez-vous - acordat cu atâţia "nu" câţi am putut scrie în timpul lui şi parcă tot insuficienţi.)

De ce întotdeuna sună la uşă cine ar trebui să fie acasă în pat, dormind?