Intotdeauna cu bagajele la usa, insa niciodata dincolo de a atinge timid macar clanta ale carei arcuri sunt probabil ruginite de la ultima solicitare. Amanarea e poate cea mai explicita forma a lasitatii in care maine sau peste 5 minute e refugiul oricarui tradator al momentului. Maine e sinonim cu niciodata de atat de multe ori, sau mai precis maine inseamna intr'adevar ceva concret de prea putine ori, iar restul e de fapt niciodata. Si niciodata e atat de greu de combatut ca aproape niciodata nu reusesti.Si singurul care nu se amana niciodata si nu suporta amanare, e timpul, care nu stie cum e sa fii mereu la start, dar niciodata in competitie, incapabil sa te urnesti.
La proba de rezistenta in multi km, sunt un atlet atrofiat in asteptarea unui start personal, in timp ce pe pista competitorii mei ma inconjoara in propriile lor curse, unii poate vizand aceeasi linie de sosire ca si mine si apoi, calificandu'se, promovand un noul nivel al competitiei.
Mai intreaba'ma o data cand. O sa fiu prompta, ca dintr'un reflex mult exersat devenit automatism si in sponaetatea'mi voi spune: maine; nu acum, dar data viitoare sigur; altadata.. cert e ca nu acum, nu e momentul. Cand e momentul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu