Scurt, cuprinzător. De viaţă.
La metrou un stimabil.. să-l numim "doritor", pentru că cerşetor sună uşor brut, dar mai ales pentru ce urmează, m-a abordat duios tocmai când încercam să-mi cumpăr de la automatul de pe peron nişte ciocolată. Mi-a spus că nu vrea să-i dau bani, dar că îi e foame şi ar vrea un covrig. Acum, eu în faţa foametei mondiale plec capul cu umilinţă cât de jos se poate şi mi se strepezeşte sufletul doar la ideea sadică de a nu avea ce mânca, astfel că pentru că eu nu dau din principiu bani cerşetorilor, as in niciodată, covrigii erau prea departe, eu vroiam o ciocolată, hai atunci să-i ofer şi lui tot o ciocolată. Zis şi făcut. Vine întâi ciocolata lui, i-o dau, el o ia uşor neîncrezător şi spune:
"Eu nu pot să mănânc ciocolată pentru că mă dor dinţii. Tocmai mi-a picat unul." şi dă cumva să mi-o înapoieze.
Cu faţa mea nedumirită, de altfel din ce în ce mai des la purtător, am stat câteva secunde uitându-mă la el, încercând să-mi dau seama ce nu face sens pentru mine în povestea asta. Abea am schiţat un gest prin care-i sugeram să se evapore cu tot cu ciocolată.
Mi-am dat seama că să fii cerşetor e un lux până la urmă. Au şi ei standardele lor, îi preocupă dantura. Primim de pomană, ok, dar nu orice.. Şi apoi extrapolam puţin ideea dincolo de chestia asta punctuală şi mă gândeam că şi aici poate că se aplică "I am extremly picky and deperate", întâlnit din când în când pe ici şi pe colo.
Şi totuşi, de vreme ce nu mi-a spus că nu o vrea pentru că are prea multe "E"-uri, mai trag speranţă că nu am făcut decât să hiperbolizez eu întâmplarea dintr-un soi de desconsiderare a standaredelor mâinilor întinse, care uneori spun într-adevăr o poveste plauzibilă. Sau poate suntem noi câteodată doar prea vulnerabili.
Ştii sentimentul ăla când ai vrea să-ţi îmbrăţişezi amintirile? Da, e ciudat, ştiu. Aşa am simţit fără doar şi poate. Fiecare secvenţă care m-a făcut să respir sacadat la un moment dat de emoţie.
