Uneori îmi vin în minte momente pe care le-am trăit odată şi retrăiesc fericirea lor. Unele vechi. Altele mai noi. Cumva nealterate major de timp Sau momente în care pur şi simplu mi s-a tăiat respiraţia. Sunt din nou acolo şi totuşi nu vreau să mă întorc nicăieri pentru că privesc doar înainte şi niciodată ceva ce a fost nu va mai fi, sau cel puţin nu la fel. E o utopie să crezi că ar fi posibil aşa ceva. Aceste mici excursii îmi sunt suficiente. Un parfum, o clapă de pian apăsată la vremea ei cu dibăcie, primăvara din zare..
Ştii sentimentul ăla când ai vrea să-ţi îmbrăţişezi amintirile? Da, e ciudat, ştiu. Aşa am simţit fără doar şi poate. Fiecare secvenţă care m-a făcut să respir sacadat la un moment dat de emoţie.
Îmi doresc un singur lucru însă. Să nu mai treacă din nou o veşnicie până să am şansa altora.
Mulţumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu