Planuri, strategii şi priorităţi.

 "If you don't know where you are going, any road will get you there." Lewis Caroll.

Poate că schimbând un pic şirul firesc de gestioare a situaţiilor şi plusând pe alte aspecte decât în mod obişnuit, m-aş hazarda în a-mi susţin abordarea (pe care mi-o asum în totalitate) că înainte de a investi în planul A, deşi prioritar, poate că ar trebui ca back-up'ul să fie unul bine pus la punct, pragmatic şi realizabil, alive şi kicking la cel mai subliminal semn de eşec al râvnitului plan A. Abia apoi, după ce planul B va prezenta suficientă încredere, poţi să te dedici planului A, îndrăzneţ, riscant, şubred, dar pasibil de atâta fericire clară. Asta bineînţeles când realizabil şi realizat, planul A şi coincide aşteptărilor în temeiul cărora au fost duse demersurile. Dar asta e poate o altă discuţie, aparţinând unui calup separat de idei.

Uneori parcă nu-ţi permiţi să mai dai frâu liber pe câmpie unor priorităţi în lipsa paraşutei şi colacului de salvare, asigurării pentru situaţii de risc, calamităţi şi derapaje emoţionale. 

And all in all it's an age thing, fără doar şi poate. 

Adio, ignoranţă dragă, îmi lipseşti deja ca şi când.

Odeonsplatz, 2007.

Odeonsplatz, München, August 2007.

În mod ciudat mă întorc la poza asta mereu. Pentru mine e cea mai bună poză a mea. Poate că din punctul de vedere al corectitudinii  am altele mai bune, iar asta nu e decât o încercare semi-eşuată. Dar ceva mă cheamă periodic.  Expresia feţei ei şi curiozitatea imensă de a şti ce-i şopteşte el, iar ea la ce gândeşte. Apoi sunt în plan secund femeile care arată cu degetul ceva. Ce?

Pantofii lui fără şosete şi papucii ei. Nu pot să definesc niciodată poza asta şi cred că asta mă zgândără, ca orice neputinţă, dorinţa de revelare. E ceva în aerul ei care mă face să cred că nu e o femeie exaltând a fericire, deşi frumoasă şi cel mai probabil mai mereu alunecoasă, că niciodată cuvintele lui nu o ajung.

Mă întreb oare ce ar crede participanţii, care cel mai probabil nici nu stiu că au fost fotografiaţi, să se ştie subiecţi ai unei pleiade de scenarii proiectate de o oarecare minte, într-un oarecare oraş, într-o oarecare altă ţară, la o oarecare oră.

Simply classified.

"a câştiga" vs. "a obţine" = Diferenţă

Când "câştigi" în lipsă de concurenţă, cred că înţelept ar fi mai degrabă să susţii că ai "obţinut", nu câştigat. Nuanţe lesne de simţit.

Din ce în ce mai mulţi oameni "câştigă" bătălii şi chiar războaie prin "obţinere", sub falsa impresie a primei modalităţi. Şi apoi mai este şi aerul acela triumfător, caragios, de-o ilaritate autentică şi care fezează penibilul... Dramatică abordare a existenţei în orice caz.

Dar pentru că ei "câştigă" prin lipsă de concurenţă, cred că este în sine o problemă să te lupţi pentru ceva pentru care nu se mai luptă nimeni, că parcă resursele Terrei nu sunt totuşi atât de vaste încât să ne permitem fiecare căte un goal al nostru personal. Aşa că poate discutabilă ar fi însăşi calitatea mizei căreia îi lipseşte fix supralicitarea fără de care un câştig autentic  nu poate exista.

Şi atunci întrebarea poate firească: Unde-i victoria? Câştigul în detrimentul pierderii cui?

Precizare: sunt excluse discuţiei cazurile patologice, raportarea făcându-se exclusiv la persoane în deplinătatea facultăţilor mintale, indiferent de calitatea acestora, tocmai pe acest aspect mizându-se pentru explicaţie.

2011, I see you.

Planuri pentru noul an:

* să scriu mai caligrafic (în sensul de lizibil);

* să învăţ să fac cheese-cake şi tiramisu;

* să tac mai mult şi să gândesc mai puţin;

* să îmi reiau colaborarea cu imposibilul pentru ultima dată;

* să iubesc ca niciodată.