Şaptezeci

70 de ani, undeva, cândva poate, in 2057, daca ne facem mai buni, mai cuminţi. Atât. Nu mai mult. Într-un balansoar trendy fancy, cu o pălarie cu boruri mari elegante, ochelari de soare fumurii, dar probabil auzind vag şi bineînţeles selectiv, cu mulţi nepoţei roind în jurul meu.

Ce-mi doresc eu mie... O dulce Românie! Un feat. cu Eminescu? Nu neaparat...

Aproape de a-mi încheia mandatul sa îmi permit luxul de a fredona, zambind mulţumită, in timp ce filmuleţul vieţii se derulează leneş în mintea mea:

Edith Piaf - Non, Je Ne Regrette Rien

Non, Je Ne Regrette Rien

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

Ni Le Bien Qu'on M'a Fait, Ni Le Mal

Tout Ca M'est Bien Egal

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

C'est Paye, Balaye, Oublie, Je Me Fous Du Passe

Avec Mes Souvenirs J'ai Allume Le Feu

Mes Shagrins, Mes Plaisirs,

Je N'ai Plus Besoin D'eux

Balaye Les Amours Avec Leurs Tremolos

Balaye Pour Toujours

Je Reparas A Zero

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

Ni Le Bien Qu'on M'a Fait, Ni Le Mal

Tout Ca M'est Bien Egal

Non, Rien De Rien, Non, Je Ne Regrette Rien

Car Ma Vie, Car Me Joies

Aujourd'hui Ca Commence Avec Toi

Asta îmi doresc!

Evident, dupa ce tot restul vieţii sau cu indulgenţă, după 40 împliniţi cu brio, voi fi cântat Frankie Sinatra - I Did It My Way.

Hehehe... Pâna la proba de foc, Balansoar 2057... Let It Be... :D

Apusul in ipostaze cromatice

O zi calda de vara pe-nserate + ...

19:22

... + triste linii de cale ferata +...

19:21

... + un geam imbacsit pe care cu greu l-am fentat ...

19:20
... = Apusul surprins din trenul ce ma restituia fara voia mea agitatziei citadine...

... la km de mare.

Ploua?

... aproape. Am postat mai devreme din gresheala, dar nu am de gand sa il rectific pe acela, ci sa incep altul. Ma amuza ca tot ceea ce contzine este o intrebare postata chiar la ora 20:20:00, fara raspuns acolo, dar care ishi poate gasi raspunsul aici, nu?

Ploile de vara sunt parca episodul doi pentru "noptzile de vara". Romantisch.

Tuna shi fulgera shi a fost ataaaat de cald azi... Ploile astea sunt o binecuvantare pentru verile incendiare. Iuuuu... Vantul arunca asha nishte stropi racoritori pe geamul asta larg deschis pe care chiar nu am de gand sa'l inchid shi parca stau exact in calea lor, e o boare rece teribila, ca parca ash vrea s'o cuprind cu totul.

Ce pacat ca vecinii ma cunosc, ca nu mai am 15 ani shi ca nu mai pot ieshi descultza in ploaie cu coditzele impletite de mama. Exact asta imi doresc acum. Sa fiu copilul ploii shi sa fac dansul norilor, sa'mi curga shiroaie mari de apa pe fatza shi sa mi se innoada picaturile sub barbie.

Daca ploaia ar spala tristetzea, deziluzia, invidia, deznadejdea, ura, durerea, rautatea, ash face lobby ca strazile sa fie pline. Ce shanse ar fi?

Ploua!:)

Ploua?

NoptziLE de vara!

Ei bine, sunt "noptzile" shi nu "noptzi", pentru ca din succesiunea de noptzi ale anului, noptziLE de vara au ceva nebun in componentza lor, un nushtuce shi'un nushtucum irezistibil. Shi parca bezna, frigul shi deznadejdea noptzilor de iarna, sau umezeala celor de toamna ishi gasesc compensarea in cele de vara.

Initzial am vrut sa scriu altceva, dar pentru ca o mie de ganduri imi cutreiera mintea pe minut, am schimbat macazul in fatza paginii albe, pentru ca e teribil de vara, teribil de noapte shi teribil de clasic, iar linishtea asta greierita o iubesc shi ma fascineaza de cand eram mai copil decat sunt acum shi care era sperantza vie in anotimpuri de grea incercare pentru mine, ca toamna shi iarna cand ma simt constransa de limitarea aia nesuferita a spatziului.

Mie imi place sa fie cald, iar acum este...

Poate mai cald decat ar trebui? Dar shi ce daca? Noptzile au ceva senzual in ele, racoros shi naucitor, miroasa a tei. Iar mie imi trezeshte golul acela in stomac. Mai cred de asemeni ca verile au fost create pentru a iubi, pentru a alerga de nebun descultz cand ploua torentzial shi cald, pentru a'tzi toci noaptea talpile sub clar de luna, care e ca un banutz reflectorizant shi pentru rasariturile acelea devastatoare, pentru greierii care vocifereaza fara odihna pana predau shtafeta trilurilor de pasarele, pentru a sta agatzat in plasa unui hamac din care sa numeri stelutza cu stelutza pana adormi.

Shi cat de macabru este sa prinzi rasaritul la birou, cu geamul larg deschis in fatza cand mijesc zorile, cu ochii mari de nesomn, cu patul nefacut in apropiere shi asta pentru ca in lenea'tzi caracteristica proiectele de predat s'au facut stiva in agenda shi nu ai alta alternativa.. Macabru de'a binelea, mai ales la gandul ca nu asha se petrec noptzile de vara.

Shi poate, ca toate lucrurile bune din viatza noastra de altfel, nu ar insemna atat de mult sa fie la dispozitzie 365 de zile... Lucrurile bune se alterneaza cu cele rele, astfel ca dupa cele reci, cele calde sa fie dulci shi naucitoare.

Sa ciripeasca dar greierashii, vantul sa mai foshneasca frunzele, iar teiul sa'shi vanture parfumul...

Poveshtile...

...suntem noi, iar mie imi plac teribil poveshtile, ash mai vrea shi acum sa aud seara la culcare shi sa adorm asha, intre fraze de basm. Cred ca totzi avem povestea noastra, iar una dintre temerile mele este ca intr'o zi ash putea constata ca timpul a shters cu indiferentza pasaje din memoria mea.

Totul incepe cumva... Deschidem ochii rasunandu'ne in urechi poveshtile rostite de bunici, scumpii noshtri bunici in ashteptarea lui Mosh Ene, apoi ne construim shi derulam propriile noastre poveshti, pe care le scriem intr'o carte personala shi pe care o taram dupa noi oriunde, le avem in suflet shi sunt parte din noi. Suntem totzi printzi shi printzese, Cenusharese shi Frumoase din Paduri Adormite, Harapi-Albi, broscutze care sarutate cu dragoste shi foc se transforma in veritabile bijou'uri coborate de pe coperta Vogue, totzi desprinshi din pagini de cartzulie, care ishi intregesc poveshtile pas cu pas, le consuma moment de moment, se metamorfozeaza sub efectul trairilor shi al sentimentelor.

Ei bine, sunt poveshti de care nu vrei sa te dezlipeshti, care nu vrei sa se termine, pentru care ai da orice sa mai ai cateva pagini de rasfoit, poveshti pe care nu apuci sa le termini de citit pentru ca te plictisesc shi nu te "prind" in valtoarea lor, poveshti scrise inghesuit shi greu de parcurs, ca de altfel shi poveshti ushor de "digerat", poveshti scrise pe pagini albe shi mate sau lucioase, poveshti scrise pe pagini ingalbenite de timp, prafuite shi sensibile... poveshti fericite shi poveshti triste, sau chiar poveshti fara sfarshit, poveshti pe care le'ai reciti la nesfarshit, repetibile, toate la fel aproape, cu elemente compilate, ca un topping de pizza, cu aceleashi ingrediente regasite aleatoriu shi in alte sortimente.

Iar personajele complexe, rotunde sau plate, transparente sau opace se intersecteaza sau interactzioneaza intr'un punct sau sunt parte intregitoare dintr'o alta poveste, nu lasa nimic in urma sau marcheaza, sunt prinse intr'un joc din care din pacate, lipseshte cu desavarshire butonul de "pauza", pana te aduni pentru ca apoi sa dai din nou "play".

Toate incep cu "a fost odata ca niciodata..." shi se incheie cu "... shi au trait fericitzi pana la adanci batranetzi" sau "...shi'am incalecat pe'o capshuna shi v'am spus o mare shi gogonata minciuna".
The End ... (?)

Prolog

Am stat câteva secunde cu mâinile încrucișate, privind fățiș pagina asta care aștepta amenințător să fie scrisă, ca o responsabilitate autonomă pe care mi-am luat-o prin construcția blogului ăstuia. Recunosc.. din capul locului, franc și răspicat, că e reacția mea obișnuita vizavi de începuturi. E un soi de "nuștiucum" teribil, apăsător și uneori încrâncenat. La secțiunea "despre mine" nu scrie prea mult. N-am știut exact ce. 

Mi se pare că azi nu sunt cine eram ieri, cu atât mai mult nu garantez pentru mâine. 

Așa mă voi "construi" și "demola" online probabil, așa cum o fac în fiecare zi de nenumărate ori. Mai precis mă voi redescoperi, pentru cazul în care m-am rătăcit. M-am decis să scriu. Nu știu ce, nu știu pentru cât timp aici sau așa, pentru că schimbările mele de direcție sunt o confruntare uneori chiar și pentru mine. Întotdeauna am scris, vrute și nevrute, am umplut pagini și am consumat pixuri, am tocit tastele.

Începuturile oferă un sentiment de nesiguranță. Cred că asta este la mijloc, bine camuflată și care bate la scor strâns vâltoarea necunoscutului, nou-lui, eventualului Bienvenue, ceva-ului gata de exploatat. D-aia nu încep cu începutul aproape niciodată, decât atunci când alternativa ar distruge în întregime firescul. Sau mai precis, mă amăgesc că îl fentez, pentru că începutul este prin definiție o etapă care nu poate fi arsă chiar dacă o admiți, chiar dacă nu. Chiar și ăsta e un început, dar ca să nu mă sperii foarte tare, nu-i recunosc meritele. 

Începutul e poate ceva teribil de important.. Poate de acolo și vorba celebră că "prima impresie.. bla bla". Așa îmi vin mie lucrurile la îndemana.. de-a-ndoaselea. Dar asta ar captura un post întreg, iar noi ne străduim aici să construim o introducere, pe care mai degrabă aș promite-o pentru mai târziu. Pot să o amân? 

Who knows.. it may be the begining of a beautiful friendship, n-aș vrea să o ratez.