Prolog

Am stat câteva secunde cu mâinile încrucișate, privind fățiș pagina asta care aștepta amenințător să fie scrisă, ca o responsabilitate autonomă pe care mi-am luat-o prin construcția blogului ăstuia. Recunosc.. din capul locului, franc și răspicat, că e reacția mea obișnuita vizavi de începuturi. E un soi de "nuștiucum" teribil, apăsător și uneori încrâncenat. La secțiunea "despre mine" nu scrie prea mult. N-am știut exact ce. 

Mi se pare că azi nu sunt cine eram ieri, cu atât mai mult nu garantez pentru mâine. 

Așa mă voi "construi" și "demola" online probabil, așa cum o fac în fiecare zi de nenumărate ori. Mai precis mă voi redescoperi, pentru cazul în care m-am rătăcit. M-am decis să scriu. Nu știu ce, nu știu pentru cât timp aici sau așa, pentru că schimbările mele de direcție sunt o confruntare uneori chiar și pentru mine. Întotdeauna am scris, vrute și nevrute, am umplut pagini și am consumat pixuri, am tocit tastele.

Începuturile oferă un sentiment de nesiguranță. Cred că asta este la mijloc, bine camuflată și care bate la scor strâns vâltoarea necunoscutului, nou-lui, eventualului Bienvenue, ceva-ului gata de exploatat. D-aia nu încep cu începutul aproape niciodată, decât atunci când alternativa ar distruge în întregime firescul. Sau mai precis, mă amăgesc că îl fentez, pentru că începutul este prin definiție o etapă care nu poate fi arsă chiar dacă o admiți, chiar dacă nu. Chiar și ăsta e un început, dar ca să nu mă sperii foarte tare, nu-i recunosc meritele. 

Începutul e poate ceva teribil de important.. Poate de acolo și vorba celebră că "prima impresie.. bla bla". Așa îmi vin mie lucrurile la îndemana.. de-a-ndoaselea. Dar asta ar captura un post întreg, iar noi ne străduim aici să construim o introducere, pe care mai degrabă aș promite-o pentru mai târziu. Pot să o amân? 

Who knows.. it may be the begining of a beautiful friendship, n-aș vrea să o ratez.