tru că m-am gândit la o gramadă de lucruri, iar acum, în timp ce mă spălam pe dinţi m-am hotărât eu în unanimitate că... nu i se potriveşte nimic. Sunt un amalgam de lucururi zilele astea, parcă mai ceva decât de obicei. În căutările mele neobosite, azi am reuşit în final să iau parte la o activitatea "Salvaţi Copiii". Întotdeauna am fost de părere că nimic nu te poate ferici mai tare ca atunci când salvezi pe cineva arătându-i ceea ce nu vede sau partea plină a paharului când nu o vede decât pe cea goală, adică altfel spus, traficul cu speranţă, când i-e foame şi ai nişte biscuiţi în buzunar, prin dragoste. Nu contează cum, pe trecerea de pietoni, de o absenţă, de ceva de care se teme. Nu ştiu... Încerc să mă regăsesc în câte ceva şi în mod amuzant întotdeauna aveam viziuni de mare salvator al lumii, că o să răstorn tot ce e rău şi doare. Copilărisme. Au fost multe sentimente la mijloc. Cred că în ciuda tuturor enumerărilor ăstora, suntem uneori prea laşi ca să salvăm sau chiar să ne lăsăm salvaţi. Şi asta e o "subţirică" aplicabilă multor aspecte din viaţa mea, se ştiu ele.
Oamenii sunt tare ingraţi şi m-a durut azi mai ceva ca altcândva. Egoişti şi atât de singuri. Bărbosu' trebuie să aibă pesemne mare răbdare cu noi. Uneori merităm atât de puţin.
Copii defavorizaţi, săraci, abuzaţi, exploataţi, seropozitivi. Mi se părea atât de ciudat cum mă luau în braţe, de parcă nu mai fuseseră luaţi în braţe niciodată. Şi mi-am amintit de toate prostiile din capul meu. M-am simţit prost faţă de mine. De-ar "ţine de cald" în toate "escapadele" existenţiale.
Ieşi, copile bălai, cu faţa la Soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu