In vizita.

In general eu sunt oaspete. Am vocatie de oaspete mai abitir decat de gazda. De data asta e vorba despre faptul ca am fost si gazda si oaspete. In viata in general primesti teoretic vizite, dar si faci poate in egala masura sau orisicum, pe acolo. Am primit pana de curand o vizita absoluta pe care o asteptam de mult timp si desi a fost o vizita neasteptata, a fost oportuna. Scurta, e drept, ca orice vizita frumoasa. Dar mi-a umplut sufletul si mi-a aratat aspecte pe care nu le stiusem. Ce usor trece timpul cand ti-l petreci in companii placute. Nu vreau sa ma hazardez in cuvinte mari, dar pur si simplu simt ca mai primisem vizite similare, dar in conjuncturi care probabil nu imi creau cadrul necesar sa ii exploatez prezenta si niciodata ca asta.
M-am bucurat de ea cap coada, am asteptat-o, paradoxal a si venit, s-a instalat, crezusem chiar ca s-a facut comoda, iar acum a plecat, fara sa spuna prea multe cuvinte, fara sa lase multe lucruri in urma, stupid chiar, dar mi-a lasat un zambet pe buze care nu e amar, ci e cald si bucuros ca de curand am avut parte de ea, ca a fost medicament pentru toate himerele si a sters si ultimele reminiscente de vechi si imbacsit. Uneori se merita sa astepti. Toate au scopul lor probabil si s-a produs simetria vizavi de ceea ce spuneam intr-un anume post - "hazard si to do or not to do it".
O sa imi fie dor, cel mai probabil, si o sa ma uit mereu pe geam asteptand-o sa apara din nou in batatura.

O mie de idei ieşuate în trei până la patru cuvinte.

Desigur. Mă exprim greu pentru cineva care scrie pe blog si în revistă. Îmi dau seama că există atât de multe lucruri pe care pur şi simplu nu ai nevoie să le exprimi, pentru că sunt acolo, dacă sunt, le simţi, sau nu sunt şi atunci nu le simţi. Nici nu trebuie să cauţi corespondentul potrivit în exprimarea verbală atât de limitată. Uneori am impresia că deja am zis tot ce trebuia spus, iar alteori simt, ca acum, că mai e ceva ce nu am strigat încă în gura mare. Crezul meu atât de idealist, în mod paradoxal, s-a animat simetric, la fel cum amorţise.
Aşa că, o spun tare şi răspicat, o scriu şi o consemnez, că încă mai cred în expasivitatea ei, în lucrurile pe care le poate face, în faptul că e singura creaţie autentică, reală în subiectivismul ei şi imaterială care poate schimba ceva. Şi promit că într'o zi o să o iau pradă de război după toate cruciadele duse şi o să îmi umplu buzunarele cu ea.

There will be no ifs, no maybes, no buts.
Atunci o sa imi mustească în fiecare por şi o să ştiu că o merit după toate astea.

http://youtube.com/watch?v=l-UCQJiZNpg&feature=related

"De aş grăi.."

Am simtit impulsiv nevoia sa pun aici urmatoarele cuvinte, ca sa le am aproape, sa le integrez printre tot ce am scris, sa mi le aproprii si sa nu uit de ele. Sunt cuvinte sfinte si parca imi rasuna inauntru oridecateori le recitesc pentru ca vin de acolo de unde nu poti decat sa le crezi si sa nu le cercetezi.

"1.
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2.
Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8.
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9.
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12.
Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13.
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. "

(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 13)