Desigur. Mă exprim greu pentru cineva care scrie pe blog si în revistă. Îmi dau seama că există atât de multe lucruri pe care pur şi simplu nu ai nevoie să le exprimi, pentru că sunt acolo, dacă sunt, le simţi, sau nu sunt şi atunci nu le simţi. Nici nu trebuie să cauţi corespondentul potrivit în exprimarea verbală atât de limitată. Uneori am impresia că deja am zis tot ce trebuia spus, iar alteori simt, ca acum, că mai e ceva ce nu am strigat încă în gura mare. Crezul meu atât de idealist, în mod paradoxal, s-a animat simetric, la fel cum amorţise.Aşa că, o spun tare şi răspicat, o scriu şi o consemnez, că încă mai cred în expasivitatea ei, în lucrurile pe care le poate face, în faptul că e singura creaţie autentică, reală în subiectivismul ei şi imaterială care poate schimba ceva. Şi promit că într'o zi o să o iau pradă de război după toate cruciadele duse şi o să îmi umplu buzunarele cu ea.
There will be no ifs, no maybes, no buts.
Atunci o sa imi mustească în fiecare por şi o să ştiu că o merit după toate astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu