1:17

Adica 77 de secunde. Atat dureaza melodia care imi taie respiratia mereu. Imi da senzatia ca este ca o scufundare, cand iti umpli plamanii cu aer si te bagi la fund.
Incepe si se termina simetric.

Imagine it

Nothing to kill or die for, and no religion too.
Imagine all the people living for today.
Imagine there's no countries.

Chimie/Matematică

La matematică, la prima lucrare din clasa I, am fost singura care a marcat glorios un 10. Performanţa s-a oprit acolo, lucru care de altfel s-a consolidat şi ulterior. 

Fără îndoială, acolo unde nu e chimie, matematica nu o poate suplini, decât dacă poate eşti o persoană pentru care asta primează, dacă poate ai ajuns la un anumit nivel de maturitate, care poate te-a determinat să crezi că matematica e şansa şi calea.

Fără chimie, matematica poate fi în cel mai bun caz linişte şi pace. Iar liniştea şi pacea sunt benefice decât după ce se va fi consumat bobotaia.

Iar acolo unde este doar chimie, lipsa matematicii o transformă în istorie. 

Totuşi, uneori, unde ar putea fi atât chimie, cât şi matemaică, intervine punctuaţia cu o virgulă urmată de un celebru adverb.

Chimia are un potenţial imens de reacţie, prin rezultatele pe care le poate produce de la profund dezastruoase până la cele indispensabile vieţii. În matematică, 1+1 or să facă mereu 2. 

A alege între spectaculos, imprevizibil, asumându-ţi binele sau răul şi a juca o carte sigură cu un rezultat previzibil şi cel mai probabil liniar, e o chestiune de gust până la urmă.

Introducere în etichetă

Ca toate ideile deştepte şi productive care mi se năzăresc destul de rar, dar pe care şi mai rar le pun într-un fel sau altul în aplicare, mă gândesc că Românica aia despre care dacă reuşeşti să citeşti ce scrie Vlahuţă fără să te plictiseşti, ai zice că ai murit şi ai ajuns in Rai, ba chiar îţi smulge şi o lăcrămă de emoţia frumuseţii. Asta ca să nu precizăm odele seculare de preamărire a ţărişoarei despre care de când mi-a fost introdusă cu pompa în cap în frumoşii 16 ani de şcoală, până acum, mi-a trezit impresia puternică a strict două idei: că în principiu s-a cam indeletnicit cu tributuri, peşcheşuri şi ce mai conţine câmpul lexical al ideii de a ciripi de sub un papuc sau altul, indiferent că s-a numit Imperiu Otoman sau U.E., dar domnitorii si conducătorii noştri au fost bravi şi falnici, ba chiar sfinţi, vezi Ştefan cel Mare şi Sfânt, care mai rezonează şi cu copii nelegitimi şi multe, multe, multe ţiitoare, dar care a propovăduit creştinismul şi a ridicat fix 44 de mănăstiri, în fine. Şi cea de-a doua chestiune, anume că aşa cum zicea un profesor de-ai mei de istorie, cel mai mare român a fost Carol I, dar care, ce să vezi, nici nu a fost român de fel.


Simt atâta potenţial în Românica, încât mă tem că nu voi fi eu atât de dăruită încât să o redau la valoarea reală şi incontestabilă fără să-i nedreptăţesc existenţa suculentă.

România - un norişor.

Pour que l'amour me quitte

La fel de tristă în urechile'mi ca odinioară. Poate că cea mai tristă.
O armonie perfectă între idee şi sunet.
"Propoziţia" perfectă a constanţei mele dragi.