Viaţa pe un peron

Citesc rândurile lui Octavian Paler şi îmi dau seama că oamenii sunt la fel, sau că, cel puţin aşa cum spuneam la un moment dat, au o bază comună, iar că ce îi particularizează este toppingul de caracteristici încrucişate prin raportare la alţi oameni. Mă regăsesc atât de frecvent în scrierea lui, încât dacă ar trebui să redau citatele preferate, ar trebui să citez trei sferturi de carte. Mă fascinează abordarea lucidă şi disecţia plină de acurateţe pe care o face aşteptării, despre care spunea că "atunci când alergi, îţi foloseşti picioarele; când te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele; dar când aştepţi nu-ţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, domnilor, ca orice lucru. Şi, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut." 

Văd cartea lui ca pe o teză atât de pertinentă despre aşteptare ca vocaţie şi implicaţiile ei, pustiu, speranţă, aparenţe şi măşti - "mă persecuta ideea că toţi în jur aveau măşti de sticlă. Eu singur umblam cu chipul meu adevărat şi vulnerabil. [...] Devenisem o ciudăţenie, probabil, din moment ce măştile erau normale. [...] Chipul meu adevărat devenea, poate, o mască intorelabilă unde fireşti erau măştile.", curaj - "Nu, eu mizam de fiecare dată tot ce aveam în buzunar. Şi ce jalnici mi se păreau cei care îşi drămuiau pasiunile, ca nu cumva să se trezească săraci", dreptate, perseverenţă şi nu în ultimul rând despre credinţă, Dumnezeu şi dragoste - "pierderea dragostei este, am descoperit atunci, răul cel mai mare care i se poate întâmpla unui om.".

Intenţia mea fost totuşi să mă aplec asupra decalogului palerian (dacă i se poate spune aşa), pe care voi încerca să-l redau în rândurile ce urmează şi care m-a fascinat prin echilibristica lui impecabilă şi asumarea de sine sub papucul apăsat al societăţii de consum. Îl găsesc ca pe o radiografie concentrată a viziunii şi valorilor sale.

"Prima poruncă: Să aştepţi oricât;

A doua poruncă: Să aştepţi orice;

A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent;

A patra poruncă: Să nu numeri zilele;

A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

A saşea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.

A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.

A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.

A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.

A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă."