:)

Uitându-me la poza asta mi-am amintit de unul dintre momentele pe care nu le uiți lesne, pentru că te-a apăsat suficient cât să facă impresie, când te simți greoi la minte și la suflet, dar mai ales pentru că marchează o etapă. Era etapa în care mă transformam sub ochii mei îngroziți, fără niciun control, debusolată și scrântindu-mi gleznele pe o pardoseală mult prea alunecoasă. A fost ziua în care m-am simțit poate cel mai mult singură într-o lungă bucată de timp și atât de obosită, în care am mai căzut încă o dată, strivită de tot ce se zbătea în mine.

Atunci am scris asta: Learn acceptance. Dream as much as you can and wake up when you're prepared to make it come true. Don't look back. Don't waste your time with people who don't treat you like you wished. Don't doubt yourself. Listen to your heart. Don't negotiate your needs and values. Be yourself. Be free. Drink if it makes you feel better. And btw.. cheers!. (9 octombrie 2012, 00:01)

Am vrut în mod special să fie și aici, acum, pentru că între timp m-am clătinat în privința  fiecărui punct enunțat. Referitor la poză, Chateau Vartely mi-a servit drept inspirație în seara aceea prea multă și prea tulbure, să mă adun de pe jos, să gândesc asta, s-o simt și în ultimă instanță s-o scriu. Ca un Crez personal, pe care să-mi clădesc structura minții și a sufletului. Cred în continuare fiecare cuvânt. 

So, it wasn't me. It was Chateau Vartely. Iar data viitoare când țin morțiș să-l savurez din nou, pentru că este cu totul special, o să fie în condițiile mele, opus dății trecute, exaltând de fericire și nu singură. Niciodată singură din nou. One day.