Faptul ca vrei sau nu să accepţi lucruri evidente, nu o să schimbe cu nimic existenţa lor. Ele continuă să existe şi să-şi producă efectele cu aceeaşi nestingherită nonşalanţă ca şi mai înainte. Nu poţi să împiedici atât previzibilul, cât nici imprevizibilul. Ele sunt aclo, continuă să se întâmple, iar viaţa îşi continuă cursul neobosit. Uneori treci de la furie la tristeţe în încercarea de a combate
sau controla
ce nu poţi schimba, ca până la urmă sleit de puteri să accepţi un adevăr incomod.
Şi mai există ceva ce trebuie aspru mustrat. Există cel mai probabil un radar universal al fericirii, care o miroase de la distanţă, o dibuieşte, o trage pe drapta şi o amendează direct proporţional cu dimensiunile ei sau cu perspectivele de a deveni remarcabilă la un moment dat. Îl găsesc lipsit de scrupule şi înverşunat fără un motiv plauzibil. Iar dacă ar exista în materialitatea lui, i-aş garanta că singura cauză pentru care aş respira adânc ar fi să-l văd strivit şi nefuncţional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu