La capătul nostru suntem tot noi, dezbrăcaţi de părţi cândva ale noastre, stând în bătaia vântului şi în viscolul din noi, cu părul răvăşit, mai reali şi mai conştienţi ca niciodată înainte. La capătul nostru e acolo unde am lăsat în urmă dualitatea şi slalomul între întunericul şi lumina din noi, confuzia şi frământarea, gândul încâlcit, speranţele şifonate şi promisiunile frânte. E acolo unde nu ne mai pasă de nimeni, de nimic, nici chiar de noi înşine.
Apoi ne reîntregim prin noi înşine, întorcându-ne cu paşi mărunţi pe drumul pe care am ajuns la capătul nostru şi o luăm de la început, degrevaţi de bucăţi din noi, transformaţi, mai plaţi sau mai rotunzi, mai alerţi sau mai inceţi astfel cum ne găsim în urma a ceea ce ce ne-a adus acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu