Singura certitudine pe care o ai e aia că niciodată nu ştii cu certitudine ceva.
Şi cuvintele nu vin de la sine. Şi ai tastatura sub degete cu o multitudine de caractere de care să te foloseşti atât de uşor şi totuşi nu ştii nici măcar dacă asupra la ce te priveşte mai ai vreo putere.
Gramatica pare sa fie fara indoiala un taram minat al formei celei mai utilizate de comunicare - vorbirea. Timpurile verbale sunt detasat in situatii certe marea provocare a exprimarii indiferent ca rostita sau nu, cand vocea interioara urla prea mut in afara dupa ce a tras concluziile in surdina. Cuvintele dau nume gandurilor, iar una dintre cele mai importante parti componente a cuvintelor sunt verbele.
Lucrurile au un nume. Uneori ele se numesc perfect tense continuous, alteori simple past tense si chiar si asa uneori nu raspund prezent la catalog. Ce e perfect tense continuous poate deveni usor simple past tense pe firul logic al evenimentelor, in timp ce desi impotriva logicii gramaticale simple past tense nu poate deveni perfect tense continuous, o face uneori.
Frunzarind internetul am gasit asta, si nu e departe de adevar:
"Uneori sunt pesimist,suparat si nervos, atunci totul imi merge pe dos(la negativ), alteori gandesc pozitiv, sunt vesel si plin de viata (la afirmativ), iar uneori sunt nedumerit(la interogativ). Este ciudat, cateodata imi place sa fiu autoritar si atunci incep sa dau ordine (imperativ).Indiferent ce fac sunt tot eu. Nucleul comunicarii si impreuna cu numeroasa mea familie va ajutam pe voi, oamenii sa comunicati. NU NE CONFUNDATI! SUNTEM UNICE!!!"
(Verbul)
"Eu sunt un verb" - Emil Cioran.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu