Motivaţia se duce sigur mereu acolo unde nu mă duc şi eu. Păcat. Împreună cred că am fi făcut pereche frumoasă. Ea mare, maiestoasă, hotărâtă şi serioasă. Eu, mică, zbanghie şi leneşă. M-ar fi modelat frumos, iar eu aş fi fost plastilină în mâinile ei. Aşa nu sunt decât plastilină în mâinile mele. Şi am ales sau mi s-au dat nişte mâini cam păcătoase şi nu neaparat a se înţelege în sensul biblic. Sunt doar nişte mâini mici care dacă nu atârnă leneşe pe lângă corp de parcă nu-mi aparţin, gesticulează alert şi obositor tăind aerul cu mişcări ample.
Motivaţia şi determinarea mea cred că s-au pierdut, sau mai precis le-am pierdut pe drum, mi-au căzut din buzunar pentru că era găurit şi am amânat mereu să-l cos. Păcat. Twice.
Sau varianta no. 2: le-am consumat pe prostii. Alte resurse neregenerabile care caută investire precaută la bursa personală de valori inestimabile.
Da, ar fi fost frumos şi nu rău deloc.
Păcat. Third.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu