Ieri am pierdut conexiunea la internet. Şi nu doar asta. Eram destul de bulversată şi obosită ca să îmi direcţionez gândurile într-un singur loc. Dacă mă întrebam oare ce voi face într-o zi atât de comercială, tocită şi de import pe care nu am simţit-o de fapt niciodată ca ceea ce se se chinuie să fie, Ziua Îndrăgostiţolor, dar pentru că e valul turbat de turmă, am aflat ieri.
Am fost la înmormântare. So, FMk is gone.. Gone într-un fel care mă sperie, aproape la fel de tare ca atunci când eram copil şi aveam mai precis o obsesie care îmi turmenta mintea în fiecare seară până să adorm cu greu. Oare nu am evoluat deloc? Sau poate m-am păstrat cu aceleaşi structuri ca atunci? Mai că îmi vine să râd. Amar, la fel cum mă şi simt, de altfel. Puţin probabil ca mizeria asta de lume să nu mă fi modificat în niciun fel. Parcă oricât aş încerca să îmi adun cuvintele pentru ziua de ieri, tot mă învârt în jurul cozii. Ce să mai zic? Ce să mai fie de spus de fapt? Muuuuulţi oameni, maşini întinse pe km, multă tristeţe. Un nenorocit ne-a îngenunchiat pe toţi, un cartier în doliu şi nu numai. În faţa răutăţii umane fără limită, mai exact în faţa consecinţelor ei, se pare că nu ajungi decât să îţi scoţi căciula şi să plângi. Asta am făcut cu toţii.
Regretele sunt eterne. Bărbosu' să-l aibă în paza Lui for so on..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu