O cere fiecare celulă din corpul meu. Fiecare particulă vie din mine, fiecare micron dinăuntrul meu. Ca atunci când respiri. E o nevoie ce creşte ascuţit şi mut deopotrivă. O expandare până la paroxism.
Şi e mereu acelaşi "Nu" ţintuit între pereţii compacţi ai conştiinţei de sine. E o luptă între ceea ce ştim şi ceea ce simţim.
Este o lipsă acută fără compensatoriu natural. O lipsă, o cauză biochimică, un compozit definitoriu. O dependenţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu